Oala de lut
Oala de lut (sau vasul roman)
Vasul din lut - vasul roman - revine in forma moderna datorita atat exigentelor pentru alimentatia sanatoasa, cat si a nostalgiei dupa gusturile stravechi. Este cunoscut si utilizat in bucatarie de peste 2000 de ani. La prima vedere este un vas simplu de lut, cu capac, fabricat manual. In realitate este cel mai minunat vas de bucatarie.
Fabricata dintr-un material poros, care absoarbe apa, oala de lut asigura un proces natural de gatire a celor mai diverse bucate la cuptor. Apa absorbita in porii vasului de lut provoaca formarea unui strat subtire de aburi, atat in cuptor, cat si in interiorul vasului. Astfel, alimentele gatite sunt incomparabil mai bogate in gusturi, mai fragede, nutritive si usor de asimilat. Carnea gatita in oala de lut capata o crusta subtire, crocanta, iar in interior devine uniform preparata, cu aspect apetisant, suculent. Nu necesita ulei, unsoare, etc, fiind folosita doar apa absorbita de vas.
Vasul roman este potrivit pentru prepararea tuturor tipurilor de carne (pasare, peste, porc, vita, vanat), a garniturilor, ori a unor feluri de mancare combinata. Prepararea in suc propriu a alimentelor favorizeaza pastrarea gustului lor natural, permitand o digestie usoara si sanatoasa. Chiar si persoanele obligate sa respecte regimuri alimentare pot astfel sa nu renunte la gustul placut al unor alimente, care gatite altfel, le-ar fi interzise.
Oala de lut asigura:
- pastrarea gusturilor naturale, delicioase ale alimentelor
- obtinerea unor mancaruri sarace in grasimi
- prepararea alimentelor in suc propriu, fara adaos de grasimi
- economie de timp in bucatarie (nu necesita interventii de la introducerea in cuptor, pana la gatirea completa)
Vasul roman este fabricat manual, din lut rezistent la foc, fara adaugarea altor materiale, fiind ars in cuptor electric automat, la o temperatura de 1000 grade C.
Instructiuni de folosite pentru vasul de lut
Inainte de fiecare utilizare, se scufunda atat vasul cat si capacul acestuia in apa rece, timp de 15-20 minute, pentru ca porii vasului sa se umple de apa. Astfel, in timpul prajirii, in vas se va crea un strat de aburi care participa la procesul de gatire. Vasul roman poate fi utilizat numai in cuptor, expunerea la foc deschis poate duce la craparea, fisurarea acestuia. Poate fi utilizat si in cuptorul cu microunde. Capacul se ia de pe vasul de lut cu ceva timp inainte de opri cuptorul, astfel carnea se rumeneste mai bine si mai frumos.
Evitati racirea brusca a vasului. Se recomanda asezarea vasului scos din cuptor pe o placa de lemn sau pe un prosop uscat. Dupa utilizare vasul se spala in apa fierbinte, sarata, apoi se limpezeste bine si se lasa se se usuce timp de 24 ore. Dupa aceea, vasul se va pastra neacoperit (cele doua parti vor fi asezate invers una peste alta) intr-un loc de depozitare curat si aerisit.
Din cauza utilizarii repetate, peretii vasului se vor pata, capatand o culoare mai inchisa; acest lucru nu va afecta in nici un fel mancarea gatita.